homeopatie

 

Principiile homeopatiei

  Homeopatia, ca ramură a medicinei holistice, abordează omul ca întreg, încercînd să trateze ţinînd cont de acest întreg şi de evoluţia sa dinamică. Ea doreşte să surprindă nu numai boala, ci şi înclinaţia spre boală, prin aceasta oferind posibilitatea aplicării unei terapii atît profilactice cît şi curative. Vindecarea este concepută în homeopatie ca o restaurare rapidă, blîndă şi permanentă a sănătăţii prin anihilarea bolii în toată extinderea sa, medicaţia paliativă fiind evitată cît mai mult posibil. Cu toate că a fost marginalizată în practica medicală, homeopatia reprezintă o alternativă terapeutică preţioasă datorită caracterului ei blînd şi neiatrogen, primum non nocere ‑ imperativul fundamental al medicinei ‑ regăsindu‑se pe tot parcursul acestei terapii. 

  În decursul evoluţiei homeopatiei s‑au structurat mai multe principii ce stau la baza practicării ei. Aceste principii vor fi expuse pe scurt pentru a oferi o imagine sintetică a homeopatiei.

1. Principiul similitudinii

Similitudinea este conceptul central al homeopatiei. Principiul similitudinii poate fi sintetizat în formula "similia similibus curantur". El a fost cunoscut încă de pe vremea lui Hipocrate. Mai tîrziu, teoria corespondenţelor şi a analogiilor a fost enunţată de Paracelsus şi C. Porta. Similitudinea constă în faptul că totalitatea simptomelor şi semnelor de boală prezente la un pacient pot fi vindecate de o substanţă capabilă să producă simptome similare unei persoane sănătoase. Cu toate că despre homeopatie se crede de cele mai multe ori, că este terapia cu doze minime de substanţă, există situaţii cînd se folosec şi medicamente în cantităţi ponderabile. Doar principiul similitudinii este cel care defineşte această modalitate terapeutică, diferenţiind‑o de alte metode.

2. Principiul testării remediilor

Testarea remediilor pe omul sănătos este o consecinţă a primului principiu fiind unul din momentele esenţiale ale cercetării în homeopatie. Ca rezultat al testării rezultă simptomele care se găsesc în materiile medicale sau în repertoare. În consecinţă vor fi folosite în terapie, conform principiului similitudinii, doar remedii cunoscute, după testarea lor pe un lot suficient de mare de voluntari sănătoşi.

3. Principiul integralităţii

În homeopatie se ţine cont de totalitatea simptomelor pe care le dezvoltă un bolnav. Există întotdeauna un remediu specific, care poate să vindece întreg organismul şi nu numai părţi ale lui. Astfel, toată simptomatologia, fie fizică, fie psihică va fi integrată într‑o unitate care va avea ca rezultat administrarea unui singur medicament. Acest medicament va acţiona asupra dezechilibrului care a creat întreaga simptomatologie.

4. Principiul individualizării

Tratamentul homeopatic este strict individualizat deoarece se urmăreşte tratarea bolnavului în complexitatea şi evoluţia sa şi nu doar a afecţiunii prezente. Pentru homeopatie nu există boli, ci doar bolnavi, astfel încît se vor avea în vedere nu numai simptomele bolii ci şi reactivitatea specifică, temperamentul, constituţia şi ereditatea persoanei respective.

5. Principiul remediului unic

Într‑un anumit moment al evoluţiei bolnavului se va administra un singur remediu ales pe baza principiului similitudinii. Cînd schimbarea simptomatologiei o va cere, în urma reevaluării simptomelor se va putea administra un nou remediu în funcţie de noile manifestări de boală. Nu toţi homeopaţii sînt de acord cu această modalitate de tratament, existînd numeroase argumente pro şi contra. Administrarea mai multor remedii simultan ar intra totuşi în contradicţie cu principiul fundamental al homeopatiei. Ştiind că testările remediilor se fac doar cu un singur remediu, efectele asocierilor ar putea fi imprevizibile. Sîntem de părere că orice atitudine dogmatică nu poate decît să dăuneze. Există, uneori, în practică situaţii în care varianta administrării mai multor remedii simultan este aplicabilă cu succes. Partea forte, centrală a homeopatiei o reprezintă totuşi unicismul, în timp ce complexismul nu constituie decît excepţia.

6. Principiul dozei minime

Substanţele, care pot fi de origine minerală, vegetală sau animală sînt supuse unor repetate procese de diluare progresivă. Această acţiune are ca rezultat eliminarea toxicităţii remediilor.

7. Principiul dinamizării

După fiecare diluare remediul este supus şi unui proces de dinamizare care are ca efect creşterea acţiunii terapeutice. Se ajunge astfel la o situaţie paradoxală: remediile mai diluate (datorită multiplelor dinamizări consecutive a acestora) devin mai active decît remediile mai puţin diluate.

8. Principiul forţei vitale

Pentru a explica dinamica proceselor vitale, a bolii şi a vindecării, homeopatia recurge la teoria forţei vitale. Conform acestei teorii, organismul uman este guvernat de o substanţă de natură nematerială, răspunzătoare de toate transformările ce se petrec în corpul uman.

9. Principiul direcţiei de vindecare (legea lui Hering)

S‑a observat că atît în procesul de îmbolnăvire cît şi în cel de vindecare sînt respectate anumite modalităţi specifice, prin care partea este sacrificată în favoarea întregului, iar vindecarea are loc de la centru la periferie.

10. Teoria miasmelor sau conceptul de diateză

Reprezintă fundamentul abordării şi tratării bolilor cronice. Psora, sicoza şi luesul sînt cele trei diateze toxi‑infecţioase introduse în teoria homeopatică de către Hahnemann pentru explicarea bolilor cronice.
Banner

-----------

Repertorizare online
Repertorizare computerizată online. Repertoarul Boericke în limba română (traducere dr. Marius Negomireanu). Conţine 8300 de simptome şi permite navigarea facilă cu selectarea simtomelor şi calcularea remediului optim în trei moduri diferite.