homeopatie

 

Cum procedează homeopatul pentru a trata?

Homeopatul, ca orice medic, va sta întîi de vorbă cu bolnavul, îi va efectua apoi un examen clinic, iar dacă este necesar va efectua şi examene de laborator. În cadrul anamnezei şi al examenului clinic homeopatul îşi va intensifica observaţia şi va lărgi cadrul discuţiei. El va nota aspectul pacientului, culoarea pielii, poziţie sa, starea de spirit, timbrul vocii, apoi va culege multe amănunte despre tot ceea ce-l supără pe pacient. Toate aceste elemente sînt importante pentru homeopat căci ele se găsesc într-un Repertoar care cuprinde toate remediile care produc şi vindecă aceste simptome.


Consultaţia homeopată are drept scop individualizarea pacientului, lucru care nu poate fi realizat în afara unei reale înţelegeri a fiecărui pacient în parte. Astfel se determină contextul în care survin simptomele, semnificaţia lor. Foarte importante sînt aşa numitele modalităţi, adică circumstanţele în care anumite simptome se agravează sau se ameliorează.

Această strictă individualizare este necesară întrucît în homopatie este tratat pacientul care suferă de o anumită afecţiune şi nu afecţiunea în sine care nu este decît o abstracţie. Acestă modalitate de a privi lucrururile nu constituie o noutate fiind cunoscut că ea era ţelul multor clinicieni care s-au ghidat după dictonul "Nu există boli, ci numai bolnavi".

Concret: avem o pacientă căreia i s-a diagnosticat o hipertensiune esenţială şi care se tratează cu o combinaţie de trei antihipertensive. Ea mai suferă de diskinezie biliară şi rinită alergică. Ce remediul îi va prescrie homeopatul? Din păcate nici unul, pentru că nu are suficiente date. De aceea va întreba pacienta cum resimte boala, cum se înţelege cu cei din jur, ce fire are, ce preferinţe alimentare are, ce vreme îi place, modalităţile de agravare şi de ameliorare a simptomelor şi o mulţime de alte lucruri aparent fără importanţă. La prima vedere pacienta noastră este, în ciuda bolii veselă, deschisă, optimistă, vitală are o privire caldă şi strălucitoare. În finele investigaţiei aflăm că hipertensiunea a debutat imediat la instalarea menopauzei, pacienta este călduroasă, are aversiune pentru grăsimi, secreţia nazală este apoasă, are palpitaţii care survin cînd se întinde în pat. De asemenea ea doreşte consolare, companie, suport, este foarte emotivă şi timidă, şi plînge din orice. Acest grupaj simptomatic, care pentru un medic alopat apare drept confuz, corespunde remediului Pulsatilla (dediţel). Ne aşteptăm ca el să vindece toate simptomele prezentate, mai ales în condiţiile în care pacienta nu posedă o ereditate încărcată şi va adopta un regim de viaţă corespunzător.

Din acest exemplu reiese că am tratat pacientul individualizîndu-l. El este privit ca o persoană constituită din intersecţia planului fizic, mental şi emoţional, fără a opera o separare forţată a lor. Această modalitate de abordare a patologiei situează homeopatia printre terapiile holistice, integrale care consideră că fiecare fragment reproduce întregul şi că există o legătură intimă de reciprocitate între un organ şi întregul organism.

Banner

-----------

Repertorizare online
Repertorizare computerizată online. Repertoarul Boericke în limba română (traducere dr. Marius Negomireanu). Conţine 8300 de simptome şi permite navigarea facilă cu selectarea simtomelor şi calcularea remediului optim în trei moduri diferite.